De ce sa alegem o croaziera de lux?
Cand este momentul cel mai potrivit pentru a trece de la un vas de croaziera normal la un vas de croaziera de lux?
Iata cateva sfaturi potrivite pentru o persoana ce doreste sa organizeze o croaziera: achizitionati-va croaziera pe care v-o permiteti!
In general vorbind, o croaziera – indiferent care este categoria de cabina aleasa – tinde sa fie o investie serioasa. Si daca tot faceti o investitie, atunci de ce sa nu alegeti cele mai bune conditii? Asadar de ce sa optati pentru cea mai ieftina categorie interioara, cand pentru cativa dolari in plus puteti alege o cabina exterioara? Si de ce sa optati pentru o cabina exterioara standard cand pentru cativa dolari in plus puteti obtine o cabina cu balcon si…de ce sa alegeti o cabina standard cu balcon cand mai puteti upgrada putin bugetul si sa alegeti o mini-suita sau o suita? Este foarte simplu!
Si in final: de ce sa nu alegeti un vas mai mic de lux unde beneficiati de servicii exclusiviste in locul unui mega-liner? Multi pasageri nu s-au gandit niciodata sa opteze pentru linii precum Silversea, Seabourn, Crystal in timp ce altii nu accepta sa aleaga o alta linie de croaziera. Cu siguranta, aceste companii taxeaza mult, insa si ofera servicii pe masura.
Asadar, intr-o alta ordine de idei, iata 10 motive pentru care ar trebui sa va ganditi sa alegeti o linie de croaziera de lux. Bineinteles ca aceste motive nu se pot aplica la toate liniile de lux, insa exista mai multe sanse sa gasiti aceste lucruri la bordul unor vase de lux.
Cazarea – Prin definitie, vasele de lux (Siversea – vasul Siver Shadow, Regent Seven Seas – vasul Seven Seas Mariner ) ofera doar suite, nicidecum cabine interioare. Cat este de important acest lucru? Foarte important atunci cand vizitati o destinatie precum Alaska, unde vremea nu este intodeauna prietenoasa si unde excursiile optionale, oricat ar fi de interesante si de atractive, pot fi extrem de obositoare. Este atat de bine ca dupa o excursie obositoare sa va relaxati intr-o suita super comfortabila. Si cum toate suitele ofera balcon, atunci si peisajele sunt cu mult mai frumoase: Alaska, Hawaii, Fiordurile din Chile sau din Norwegia. Si partea cea mai frumoasa este ca pana si la cabinele standard de pe vasele de lux puteti beneficia de facilitati de lux precum asternuturi din matase, TV cu ecran plat.
Atentiile – sunt acele mici detalii care fac diferenta intre o linie de croaziera de lux si toate celelalte linii de croaziera. Lucruri precum: toaleta Bvlgari, chiuvete separate, spatii separate pentru cada si pentru dus, masuta de toaleta bine luminata (exista oare vreo femeie care sa nu aprecieaza acest lucru?) Draperiile acopera in intregime geamurile astfel incat sa nu patrunda lumina si sa va deranjeze dimineata. In nordul Europei sau in Alaska unde este lumina in cea mai mare parte a zilei, aceste draperii sunt o adevarata binecuvantare.
Materialele de constructie - am amintit mai devreme despre cele 2 chiuvete separate. Blaturile din alcatuirea lor par sa fie facute din marmura adevarata. Robinele sunt de o calitate extraordinara, facute din otel inoxidabil. Decoratiunile interioare sunt din plus, iar covoarele sunt moi si pufoase. Pe vasele de lux nu veti gasi obiecte din material plastic.
Bacsisul nu este obligatoriu. Multe dintre liniile de croaziera de lux nu incurajeaza aceasta practica. De fapt, multe dintre ele explica foarte clar in ofertele lor ca bacsisul nu este asteptat. Si se pare ca si personalul de la bord a inteles acest lucru. In ultimul an, pe 2 croaziere – operate de Seaburn Pride si Siver Shadow – bacsisul pentru anumite servicii prestate a fost in mod politicos refuzat.
Bauturile gratis, inclusiv alcoolul. Pe unele dintre aceste vase, bautura nu se achita suplimentar – la bar, in restaurante si in localuri, in cabina (frigiderul din suita va fi aprovizionat cu o sticla de vin/sampanie, cateva beri si bauturi racoritoare). Puteti alege dintr-o gama variata de vinuri, servite la pranz sau la cina (fara costuri suplimentare). Este adevarat ca daca aveti gusturi cu adevarat sofisticate (si tot ce doriti sa serviti este Chateau Mouton Rothschild Premier Grand Cru Classe din 2000 sau Opus One din 1998) atunci veti achita extra. Poate chiar mai mult decat v-ati astepta, insa marea majoritate a pasagerilor nu au o problema cu asta. Unul dintre pasagerii pe care i-am cunoscut intr-o croaziera Silversea – vasul Silver Shadow – si-a manifestat dorinta de a bea o sticla de Pinot Grigio in loc de Chardonnay ce se servea in ziua aceea. Si a primit-o! Personalul i-a adus pus si simplu o sticla de Pinot Grigio din lista suplimentara de bauturi si toata lumea a fost multumita!
Itinerariile. Vasele mici, inclusiv cele din categoria de lux au posibilitatea de a vizita anumite porturi in care vasele mari nu au acces, spre exemplu in Alaska porturi precum Wrangell si Haines, Fiordurile Misty sau ghetarul Sawyer. In Mediterana de Vest, aceste vase au acces in porturi exclusiviste precum Portofino sau Capri. Aceste porturi sunt mai exotice si, in plus, este mai putin stresant pentru pasageri sa le viziteze( gen Haines) atata timp cat vasul lor este singurul ancorat in port in timp ce in porturi precum Juneau sunt ancorate cel putin 4 sau 5 vase in acealasi timp.
Bacsisul. Exista un motiv pentru care personalul (stewarzi, chelneri etc) nu accepta bacsis la bordul vaselor de lux: sunt mult mai bine platiti decat pe alte vase de croaziera. Datorita faptului ca sunt mai bine platiti si deci nu depind de generozitatea pasagerilor pentru serviciile oferite, aceste linii de croaziera de lux reusesc sa atraga un personal mult mai bine pregatit si mai disciplinat, capabil sa inteleaga mult mai bine conceptul de “clientul este inainte de toate”.
Putine anunturi. Intrucat aceste linii nu au tendinta de a se implica in activitatile de divertisment de la bord, nu este necesar ca directorul de croaziera sa se adreseze in permanenta pasagerilor (Dragi pasageri, acesta este Peter de pe puntea principala ce tine sa va aminteasca faptul ca in 15 minute va incepe jocul de Bingo al carui premiu porneste astazi de la 600 usd“). Pe anumite vase de croaziera aceste anunturi se repeta cu regularitate. Ei bine, nu si pe vasele de lux! In general, se face un anunt dimineata cand se anunta evenimentele de peste zi , poate unul la amiaza si atat!
Mancare calda. Ganditi-va, pe vasele mari de croaziera ca acelea ce opereaza in Alaska in fiecare an, unele avand o capacitate de peste 2600 pasageri, din cauza distantelor mari dintre bucatarie si mesele pasagerilor mancarurile se racesc cu cateva grade pana ajung sa fie servite. Acest lucru nu pare sa conteze foarte mult, insa pentru unii oameni mancarea rece nu mai este atractiva. Si dupa ce v-ati petrecut o dimineata intreaga pe punte admirand ghetarii tot ce va doriti la pranz este o supa fierbinte. Pe vasele de lux chiar reusiti s-o obtineti…
O cunoastere mai amanuntita a oamenilor. Pe oricare dintre vasele mari de croaziera, in special acum cand s-a lansat conceptul de Freestyle si exista o gama variata de restaurante, este posibil sa cunosti un om si sa nu il mai revezi niciodata. Pe vasele mici, exista posibilitatea de a-i revedea mult mai des. Bineinteles, acest lucru poate fi considerat si avantaj si dezavantaj in sensul ca poti cunoaste oameni care sa nu va fie pe plac si sa nu aveti posibilitatea de a-i evita sau dimpotriva, aveti sansa de a-i cunoaste mai bine si de a descoperi persoane cu adevarat incantatoare cu care sa va faca placere sa va petreceti timpul.
Bineinteles, nu va puteti astepta sa vi se intample toate cele mai sus mentionate chiar daca faceti upgrade la un vas de croaziera de lux, insa sunt cateva idei ce trebuie luate in calcul ori de cate ori va ganditi sa achizitioanti o croaziera. Cu siguranta nu veti ramane dezamagiti!










