Croaziera MSC Poesia - Mediterana de Est - 5 Septembrie 2015

Scris de Familia Todea
Croaziera oferita de Casiana Basea


"PRIMA CROAZIERA DAR CU SIGURANTA NU ULTIMA!"

  Una dintre cele mai reusite vacante, pe care eu personal am avut-o. Ne-am imbarcat  la bordul vasului  MSC Poesia, a treia din clasa Musica,care  a fost inaugurata in 2008 .Itinerariul a fost Venetia - Bari - Katakolon - Izmir - Istanbul - Dubrovnik – Venetia  ,un intinerariu care  noua ne-a placut  mult.

  Este un mod foarte placut de a merge in concediu daca vrei sa vizitezi destul de mult si sa nu depinzi de hoteluri, masina sau tren. Poate parea obositor ca in fiecare zi sa vizitezi alt oras, depinde ce vrei de la o vacanta. Poti ramane si pe vas in porturile unde este acostat, dar este pacat sa nu vizitezi fiecare oras. Cabina noastră exterioară cu balcón de unde aveam o vedere superba a fost spațioasă, extrem de curată și bine echipată, cu un design de calitate și confort fără compromisuri, contribuind din plin în a ne face concediu l placut .             

  Meniurile în restaurante erau foarte bune, uneori excelente. Fiindcă  am vrut totuși să avem controlul porțiilor alese măcar o dată pe zi, seara mergeam la restaurantul a la carte unde puteam să alegem dintr-un șir de meniuri, ce ne doream – aperitive, salate, supe, felul II (carne, pește, fructe de mare, paste…), desert – toate frumos prezentate, într-o atmosferă plăcută și veselă.

  La restaurantele cu autoservire mâncam dimineața și la prânz. Aici erau  meniuri variate și calitatea produselor excelentă, puțin mai aglomerat, dar sălile de mese fiind atât de mari, întotdeauna găseai locuri libere.

  Datorita pachetului AUREA  all inclusiv & SPA   am avut pe toata durata croazierei  majoritatea bauturilor alcolice si nealcolice ,inghetata,cocktail-uri ,la toate barurile si restaurantul a la carte incluse in pret.Am beneficiat si de  sauna,baie  turceasca,jacuzzi si un masaj la alegere . Multumim pe aceasta cale inca odata agentiei care au dat dovada de profesionalism.

  După  masa de seară, urma divertismentul, ne îndreptam spre sala de teatru unde   actori și cântăreți, gimnaști și balerini, mimi și magicieni ne ofereau în fiecare seară spectacole de calitate.

  În saloanele elegante, cu decoruri tematice, formații și soliști vă încântă cu spectacole live și vă invită pe ringul de dans sau să savurați o băutură fină. O mare varietate de muzicieni la bord – trupă de jazz, cvartet de coarde,  disco, pianiști, precum și diverse programe- lecții de dans sau gimnastică, concursuri culinare sau de testare a cunoștințelor generale, degustări de vinuri, prezentări ale unor bucătari sau chelneri , toate acestea aveau rolul să-ți ocupe timpul liber în mod cît mai plăcut.

  Și acum câteva recomandări: Procurați-vă hărți și pregătiți itinerarii în cazul în care vreți să vizitați independent porturile de escală . Doar că, dacă vă rătăciți și întârziați la îmbarcare, vasul nu vă așteaptă. Pe vas poți achiziționa pachete de excursii cu o vastă gamă de posibilități –fie pe o zi întreagă sau jumătate de zi, fie scurte vizite ghidate. Unele excursii sunt capcane turistice cu prețuri puțin cam umflate. Inaintea achizitionari unei croaziere verificati cum este vremea in perioada ce urmeaza sa mergeti.


Familia Todea.