Monitorul de Cluj – 17 August – Criza nu le-a taiat clujenilor apetitul pentru vacante

Autor: Ligia POPA

Dupa ce au strins cureaua si nu au plecat in concedii, clujenii vad ca situatia nu e asa de grava si dau buzna la agentiile de turism. Si daca-i concediu, atunci distractie sa fie, tot mai multi cer… croaziere.

Daca in luna iunie, dupa ce Guvernul a anuntat masurile de austeritate, si, ulterior, in iulie, cind s-a decis majorarea TVA-ului, clujenii pareau hotariti sa isi faca concediile acasa, in august acestia s-au linistit si vor sa plece in vacanta.
Paradoxal, desi biletele de vacanta in cele mai multe cazuri s-au scumpit, numarul clujenilor care vor sa plece in concediu, profitind de ultimele zile ale sezonului turistic, a explodat in ultimele zile. Reprezentantii agentiilor de turism spun ca sint asaltati de numarul impresionant de cereri care le vin pe fax, pe mail sau direct, in agentii. In ciuda crizei care a speriat intreaga Romanie, clujenii nu fac rabat cind vine vorba de calitate si cer nici mai mult, nici mai putin decit… croaziere.
„Last-minute“, solutie riscanta
Criza, se pare, i-a obosit pe clujeni suficient de mult incit la „spartul tirgului“ sa isi caute destinatii de vacanta. Administratorul filialei clujene a unei agentii de turism, Casiana Basea, a explicat ca cei ce asteapta pentru a profita de ofertele „last-minute“ risca foarte mult. Daca au ghinion pot sa ramina fara bilete de vacanta pentru destinatiile la care au visat un an intreg sau pot sa gaseasca sejururi doar in anumite perioade care nu le convin.
Totusi, ofertele „last-minute“ au, in continuare, avantajul de a fi mult mai ieftine.
„De exemplu, daca un sejur are ca pret de catalog 800-900 de euro, in oferta «last-minute» va aparea cu numai 500-600 de euro, totusi ramine o varianta extrem de riscanta“, a declarat pentru monitorul Casiana Basea.
„Oamenii s-au speriat la inceputul verii de ce efecte ar putea avea criza si au fost mai reticenti, ulterior au vazut ca lucrurile nu sint chiar atit de negre si ca isi pot permite o vacanta si in acest an si au venit sa se intereseze de bilete“, a mai explicat reprezentanta agentiei.
Bataie pe vacante

Reprezentantii agentiilor de turism au afirmat ca, in ultimele zile, au fost asaltati de cereri de vacante. „Telefonul suna fara intrerupere de citeva zile“, a declarat administratorul companiei de turism. Ea a mai precizat ca, in aceasta perioada, preferatele clientilor sint croazierele in Marea Mediterana, cu vizitarea porturilor de la Venetia, Barcelona si Atena, si cele din Europa de Nord si Caraibe. „Fata de anul trecut am avut o crestere de doua ori a numarului de cereri, numai pentru august s-au inscris pentru asemenea circuite circa 60-70 de clujeni“, a precizat Basea.
„Majoritatea celor care ne cauta vor sa plece in vacanta imediat. Ne trimit solicitari pe mail, pe fax si vin si in agentii. Facem cu greu fata numarului de solicitari“, a explicat directorul unei alte mari agentii, Lucia Morariu.
Destinatiile favorite sint, in aceasta vara, Turcia, care ocupa detasat primul loc in clasamentul preferintelor clujenilor, apoi Grecia, Belgia si Croatia. „In luna iunie numarul cererilor de sejururi a scazut cu 40% si au fost anulate o serie de curse charter din acest motiv. In luna august, insa, cererea a explodat, iar turistii au ales sa mearga in concedii platind preturile de catalog sau, in anumite cazuri, chiar sume mai mari“, a explicat Morariu.
Mai multe tichete de vacanta in 2010
Si in 2010 romanii au primit de la firmele pentru care au lucrat tichete de vacanta. Numarul celor care si-au platit cu ajutorul acestora sejururile a fost in crestere fata de anul trecut, potrivit directorului de agentie. „Daca in 2009 am primit tichete in valoare totala de 2.118.308 lei, in 2010, pina in 8 august, am primit tichete in cuantum de 2.037.888 de lei, iar sezonul continua inca, deci ne asteptam ca numarul acestora sa creasca“, a precizat Lucia Morariu.
Tichetele de vacanta au fost introduse printr-o ordonanta de urgenta in cursul anului trecut si s-au bucurat de un succes imediat. Acestea, insa, pot fi folosite de catre angajatii firmelor care le ofera doar pentru sejururi in tara si au fost gindite ca un instrument de impulsionare a turismului romanesc.



Scrie un comentariu

Am citit si sunt de acord cu Politica de confidentialitate si Termenii si conditiile site-ului.